plafonare

vorbeam ieri cu o prietena si spunea ca a gasit o foaie scrisa in clasa a 10 im preuna cu o prietena,despre planurile lor de viitor,despre viziunea lor de la acea vreme.mi-a zis k dupa ce a citit foaia aceea acum a apucat-o plansul fiindca,si-a dat seama ca pe drum a pierdut multe din idealurile ei,si visele ei;fie din cauza unor persoane fie din cauza conjuncturilor.

dupa ce mi-a spus asta mi-am dat seama ca involuntar si eu am facut asta,dar nu pe o foaie de hartie,doar ca mangandeam la ceea ce vreau sa fac,la ceea ce vreau sa fac pentru sufletul meu,pentru spiritul meu interior,si nu pentru bani.toate planurile mele de viitor erau foarte inocente si simple,nimic nu parea complicat.totula era simplu si frumos,la locul lui.imi propuneam sa citesc cat mai mult,ca sa am un vocabular si cunostinte,foarte elaborate,pentru a putea duce conversatii interesante cu cei din jur.vroiam sa ma apuc de kinetoterapie in paralel cu facultatea fiindca imi placea foarte mult,si mi se parea ca este o metoda de a ma cunoaste pe mine,interior si exterior,vroiam sa citesc carti de filozofie si psihologie pentru a sti sa gandesc mai clar si sa abordez oamenii si din alte perspective.sa caut sa cunosc mai multe despre arhitectura si arhitecti.
cam asta era in capul meu in anul 1 cand am ajuns in bucuresti.f multe lucruri,realizabile,dar care necesitau putin timp si silinta.

ajunsa in bucuresti,m-am concentrat pe citit si acumulare de informatii pe domeniul arhitecturii,pentru restul nemai facandu-mi timp.si apoi nu mi-am mai facut timp de nimic,decat de munca si facultate neglijindu-mi pana si prietenii,rupand multe legaturi decare imi pare rau acum,si chiar nu-mi dau seama cum am ajuns aici.
si am fost asa oarba.

de ce trebuie sa avem inima?

de ce trebuie sa simtitm tot ceea ce ne afecteaza?de ce nu putem sa trecem peste,ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic?
de ce trebuie sa avem simturi?
un videoclip trist care spune multe